SHARE

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituție Prefectului, au fost desfășurate acțiuni de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă în zonele aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, terase și în domeniul transportului public de persoane.

La activitățile desfășurate au participat polițiști din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani împreună cu polițiști locali, jandarmi, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinare, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Ministerului Transporturilor și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului.

Echipele de control au verificat 109 societăți comerciale și 176 mijloace de transport persoane

În cadrul acțiunilor echipele de control au verificat 109 societăți comerciale/persoane fizice autorizate cu privire la respectarea recomandărilor și interdicțiilor impuse pe timpul stării de alertă și 176 mijloace de transport persoane, dintre care 68 mijloace de transport public în comun, context în care au fost legitimate 1076 persoane.

Citeste si   FOTO | CERCETAȚI PENTRU FRAUDE INFORMATICE

Au fost depistate 36 de persoane care nu purtau masca de protecție și au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 6.800 lei

Astfel, au fost depistate 36 de persoane care nu respectau măsurile de protecție individuală, respectiv nu purtau mască de protecție, acestea fiind sancționate contravențional, valoarea totală a amenzilor fiind de 6.800 lei.

Continuăm seria acțiunile pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului SarsCov 2 și în perioada următoare.

Citeste si   (P) Veniți pe 6 decembrie să votați PSD, singurul partid care oferă siguranța pentru un trai mai bun! Guvernarea PNL-USR-PLUS e mai periculoasă decât noul coronavirus!

Recomandăm tuturor cetățenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte mască de protecție, să nu se expună la riscuri și să respecte toate măsurile de protecție dispuse de autorități.


SHARE

LĂSAȚI UN MESAJ