SHARE

Programul „Tomata”

În situația în care se află în acest moment agricultura românească, din cauza condițiilor meteorologice, cu ploi torențiale în  aproape toată țara, legumicultorii au nevoie de susținerea Guvernului, mai mult ca niciodată, pentru a putea face față acestei perioade, atât de dificile.

„De aceea, facem o solicitare publică reprezentanților partidului de guvernământ si reprezentanților Guvernului în teritoriu, să facă toate demersurile necesare către Guvernul României și către Ministerul Agriculturii pentru a iniția un program, la fel cum este programul „Tomata” și pentru ardei și castraveți, dar și pentru alte legume cultivate de agricultorii români”, a transmis ALDE Botosani printr-un comunicat de presa la adresa redactiei.

„Considerăm că omul care muncește din greu pământul pentru a ne furniza nouă, consumatorilor produse bio,  merită un ajutor și din partea Gurvenului pentru a putea rezista pe piața legumelor, unde de cele mai multe  reușesc să  pătrundă  furnizorii legumelor importate în detrimentrul celor naturale,  cultivate în județul nostru”, mai trabsmite partidul

Citeste si   100% TU DECIZI! Robert Negoiță, primarul cu titlul "șmecherie în pandemie". Primul, în 2016, pe lista rău-platnicilor

„În urma discuțiile pe care le-am avut  cu cetățenii din județul Botoșani care cultivă legume, aceștia mi-au spus că se simt defavorizați și au o mâhnire în suflet pentru că o parte dintre legume sunt susținute prin programul Tomata cu 3000 euro anual și credem că la fel trebuie să procedeze Guvernul și pentru celelalte legume și aici ne referim la castraveți, ardei, varza etc  să fie și acestea susținute prin programe specifice pentru că toți agricultorii botoșăneni muncesc la fel de mult. ALDE  dacă are posibilitatea va vota în Parlament un proiect susținut de Guvern pentru aceste legume”, a declarat Roxana Florentina Țurcanu, președintele ALDE Botoșani.

„În același timp, informăm locuitorii județului Botoșani că reprezentanții Filialei ALDE Botoșani au discutat cu colegii nostri de partid, din  Parlamentul României și ne-au asigurat că vor depune  un proiect de lege, care va ajuta la programe  noi pentru tot ce înseamnă legumicultură la nivel de România și la nivelul județului Botoșani”, a completat Roxana Florentina Țurcanu, președintele ALDE Botoșani.

Citeste si   Marius BUDAI (PSD): "Guvernarea PNL bazată pe MINCIUNA, MANIPULARE și NEPASARE"

„În concluzie, rugăm guvernanții și parlamentarii partidului de guvernământ să facă toate demersurile necesare pentru implementare acestor programe de susținerea legumicultorilor”, este in completarea comunicatului de presa.

„Un lucru pe care nu trebuie să-l ignore cei ce ne reprezintă în Parlamentul și în Guvernul României este că locuitorii județului Botoșani muncesc foarte mult, iar dacă o parte dintre ei cultivă   și legume este foarte bine dacă îi pot ajuta prin crearea unor noi programe pentru susținerea legumicultorilor. Dacă vor fi susținuți prin astfel de programe, aceștia vor putea produce și mai multe legume și astfel  populația va avea posibilitatea să cumpere legume bio cultivate în județul nostru, care sunt mult mai sănătoase decât să cumpere legume importate din alte țări din comunitatea europeană” a transmis ALDE Botosani.

Citeste si   Legea CARANTINEI este tergiversată la Senat. Social-democrații spun că analizează proiectul ”cât va fi nevoie”

SHARE

LĂSAȚI UN MESAJ