SHARE

Misiune contracronometru a pompierilor botoșăneni pentru salvarea unei femei de 85 de ani, din municipiul Botoșani, care nu mai răspundea nici la telefon, nici la ușă. S-a întâmplat în această dimineață. Alarma a fost dată fiul femeii care, de câteva ore, nu reușea să ia legătura cu mama lui.

Apelului de ajutor au răspuns un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani și unul aparținând Serviciului Județean de Ambulanță. Cu ajutorul accesoriilor specifice, salvatorii botoșăneni au deblocat ușa de acces în apartamentul situat la etajul I al unui bloc de pe strada Unirii. Bătrâna era căzută în bucătărie, inconștientă, iar aragazul era în funcțiune.

Aceasta a fost preluată de echipajul medical și transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Citeste si   (P) PSD vine în sprijinul românilor care vor să voteze și sunt în carantină, după ce Guvernul PNL a încercat să îi blocheze și să le îngreuneze accesul la vot

SHARE

LĂSAȚI UN MESAJ