SHARE

În perioada 09-11 ianuarie a.c., sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, au acționat pentru verificarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate dar și mijloace de transport în comun.

Astfel, pe raza județului, au fost organizate 15 acțiuni punctuale, atât în sistem propriu cât și integrat, în cadrul acestora fiind controlate peste 196 locații de interes.

În urma neregulilor constatate, echipele de control au aplicat 128 de sancțiuni contravenționale valoarea totală a acestora fiind de peste 26.500 de lei

Din totalul sancțiunilor contravenționale 108 au fost aplicate persoanelor care nu purtau mască de protecție în locurile în care acest lucru este obligatoriu, iar 20 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea interdincțiilor privind deplasarea.

Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice.


SHARE
Citeste si   JERBE de FLORI depuse la cavoul familiei PISOSKI și CONCERT de muzică populară de Ziua MICII UNIRII! VEZI programul manifestărilor

LĂSAȚI UN MESAJ