SHARE

Începând de ieri, 24 noiembrie a.c., toate unitățile sanitare implicate în lupta împotriva virusului Sars-CoV-2 vor fi coordonate de medicul chirurg Iulian PREDA.

Potrivit unui comunicat de presă remis de  Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU), medicul Iulian PREDA va trebui să asigure coordonarea integrată cu privire la măsurile care trebuie dispuse la nivelul unităților medicale din sistemul public al județului Botoșani.

„La propunerea prefectului județului, Dan Nechifor, în urma consultărilor cu conducerea Direcției de Sănătate Publică, reprezentată de dna doctor Monica Adăscăliței, sub autoritatea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, a fost desemnat medicul primar chirurg, dl Iulian Preda, să asigure coordonarea integrată cu privire la măsurile care trebuie dispuse la nivelul unităților medicale din sistemul public al județului Botoșani, în vederea aplicării unitare a dispozițiilor autorităților publice centrale cu rol principal și de coordonare în prevenirea și combaterea infecțiilor cu coronavirus”, se arată în informarea de presă transmisă de CJSU.


SHARE
Citeste si   Cu ajutorul CUI a reușit FOSTUL deputat Costel LUPAȘCU să-și angajeze la stat SORA și SOȚIA???

LĂSAȚI UN MESAJ