SHARE

Astăzi, în cadrul rubricii „Interviul săptămânii” alături de noi îl avem pe Lucian TRUFIN, candidat din partea Partidului Social Democrat la alegerile parlamentare din 6 decembrie pentru funcția de SENATOR.

Lucian TRUFIN de profesie inginer electronist, a fost primar al comunei Vlăsinești în perioada 2012-2016, iar în 2016 a fost ales senator de Botoșani în legislativul 2016-2020. Lucian TRUFIN este membru și secretar al Comisiei de agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală.

Rep.: Domnule TRUFIN, candidați pentru un nou mandat de deputat la alegerile parlamentare din 6 decembrie. Cu ce gânduri ați intrat în această campanie electorală și care este obiectivul final pe care echipa PSD BOTOȘANI și l-a propus?

Lucian TRUFIN: În primul rând vreau să vă spun că atât eu, cât și colegii mei am susținut amânarea alegerilor parlamentare pentru protejarea sănătății și vieții oamenilor. Prioritatea noastră, a României, în acest moment este combaterea pandemiei, creșterea accesului la sănătate pentru toți cetățenii, atât pacienții COVID, cât și cei cronici și persoanele care au nevoie de asistență medicală imediată.

Am început această campanie electorală cu regretul că actualii guvernanți liberali nu au pus pe primul loc sănătatea românilor, ci s-au concentrat doar pe interesul lor electoral. Am încercat alături de colegii mei în Parlament să venim cu măsuri pentru realizarea testării în masă a populației, pentru acordarea de sporuri tuturor categoriilor profesionale din linia întâi, expuse la COVID, am dorit să amânăm alegerile pentru a reduce întâi îmbolnăvirile în rândul populației, dar de fiecare dată am fost blocați de domnul Orban sau de domnul Iohannis sau de absența colegilor de la PNL din Senat sau Camera Deputaților.

Infrastructura rutieră, o prioritate pentru PSD Botoșani

În programul de guvernare al PSD sunt cuprinse toate prioritățile județului Botoșani: infrastructura rutieră, extinderea rețelelor de utilități publice și investiții importante în sistemul sanitar și de învățământ și măsuri de susținere a fermierilor botoșăneni. Parlamentarii PSD, în colaborare cu aleșii locali din Botoșani, vor finaliza proiectele majore începute în precedenta guvernare a Partidului Social Democrat, care au fost încetinite de către Guvernul Orban.

Este vorba, în primul rând, de modernizarea drumurilor naționale care leagă județul de restul țării și de drumurile naționale și județene din județul Botoșani. PSD a realizat toate procedurile pentru refacerea drumului Botoșani-Târgu Frumos și Botoșani-Ștefănești. PSD est determinat să le finalizeze în noua guvernare, așa cum a finalizat și drumul Botoșani-Suceava.

Lucian TRUFIN:Miniștrii PNL nu au făcut nimic altceva decât să semneze documentația lăsată de social democrați”

PSD, însă, știe cum să finalizeze lucrările, la fel cum a reușit să realizeze drumul Botoșani-Suceava.

Rep.: Sunteți secretar al Comisiei de agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală. În acest context, doresc să vă întreb, ce soluții se pot găsi pentru micii producători români? Poate găsi statul formule prin care să îi ajute pe producătorii români care au fost grav afectați de pandemia de COVID-19?

Lucian TRUFIN: Județul Botoșani, ca fiecare zonă din țară, are nevoie de fermieri locali puternici care să beneficieze de creșterea și plata la timp a subvențiilor, de apă gratuită pentru irigarea culturilor și de sprijin prin programele naționale pentru produsele agroalimentare, astfel încât pe mesele românilor să fie mâncare proaspătă și de calitate.

Fie că activează în sectorul vegetal, zootehnic, apicol sau pescuit și acvacultură, pentru a putea depăși dificultățile cu care se confruntă la ora actuală, dar mai ales pentru a se dezvolta, fermierii trebuie să fie sprijiniți în accesarea creditelor de finanțare.

Totodată, pentru viitorul zootehniei este esențială susținerea dezvoltării fermelor de reproducție, de aceea fermierii au nevoie de ajutoare de stat.

PSD a pregătit toate aceste programe în detaliu și a elaborat o strategie coerentă de susținere a tinerilor din mediul rural, inclusiv a investitorilor care mențin locuri de muncă în domeniul agricol.

Lucian TRUFIN, senator PSD: Prioritatea mea, ca partener al fermierilor botoșăneni, este asigurarea siguranței alimentare”

Prioritatea mea, ca partener al fermierilor botoșăneni în primul rând, dar și al celor din fiecare județ al țării este asigurarea siguranței alimentare, care PSD o va realiza prin dezvoltarea producției agricole românești.

Susținerea produselor agroalimentare românești va fi realizată prin crearea unei platforme care să permită populației să cumpere produse proaspete și de calitate obținute pe plan local, la prețuri rezonabile.

Asigurarea apei pentru agricultură se va realiza prin continuarea modernizării sistemelor de irigații în toate amenajările de irigații din județ și asigurarea apei gratuite, până la culturi, pentru fermierii botoșăneni.

Sprijinirea asocierii fermierilor români în cooperative agricole pentru a fi mai puternici în competiția europeană, este un alt deziderat al meu și al colegilor mei de la PSD

În viziunea PSD subvențiile agricole trebuie să crească până la 420 euro/ha, iar această măsură să fie dublată de asigurarea vânzării produselor agricole

Retehnologizarea și dezvoltarea capacităților de procesare este un alt program pe care îl vom promova, astfel încât fermierii să beneficieze de finanțare avantajoasă pentru retehnologizarea și stimularea cercetării și inovării în agricultura românească.

Bugetul destinat plății la timp a subvențiilor va depăși 12 miliarde de euro până în 2024.

Promisiunea mea pe care mi-am respectat-o și în primul mandat de senator al județului Botoșani este aceea că atât eu, cât și colegii mei nu vom abandona niciun producător local și vom face tot ce ține de noi, ca Legislativ și de administrațiile locale reprezentate de primari PSD pentru a rezolva toate problemele fermierilor, indiferent câte piedici, amenzi, amenințări și blocaje vom avea de la Guvernul PNL și de la parlamentarii liberali.

Rep.: Conform programului de guvernare lansat de PSD pentru alegerile generale, salariul minim ar urma să ajungă până în 2024 la aproximativ 2.050 de lei NET și salariul mediu la 4.100 de LEI. Cât de posibil va fi acest lucru având în vedere că economia României la acest moment trece printr-o perioadă dificilă, iar criza aceasta, conform specialiștilor o vom resimți până la jumătatea anului viitor?

Lucian Trufin: PSD are soluții reale și aplicabile din prima zi de guvernare pentru a scădea nivelul impozitării salariilor tuturor angajaților, de la stat și de la privat și pentru a salva locurile de muncă distruse de Guvernul Orban.

Ne vom ține de aceste promisiuni și știm cum să facem să ridicăm nivelul de trai al fiecărei categorii sociale și profesionale din România pentru că am mai făcut acest lucru în guvernarea anterioară, când am majorat salariile personalului medical între 100% și 200%, când am majorat salariile profesorilor între 25% și 30%, când am majorat punctul de pensie, alocațiile și salariul minim.

Social democratul Lucian TRUFIN: 1.000.000 de noi contracte de muncă este angajamentul PSD pentru toți românii”

În timp ce PNL şi USR nu propun nimic, PSD vine în faţa românilor cu soluţii concrete, cu măsuri ţintite, corecte, simple, pentru tinerii care nu-şi mai găsesc o slujbă după ce au fost concediaţi, pentru persoanele peste 55 de ani ori pentru cele din grupurile dezavantajate, precum şi cu un program privind stimularea natalității care poate rezolva problema demografică din România.

PSD va reduce impozitarea muncii pentru a determina creșterea salariilor pentru mai mult de 4,5 milioane de angajați, respectiv pentru toți care au salarii mai mici de 6.000 de lei/lună, adică pentru 85% dintre salariații din România.

Deducerile din impozitul pe venit vor crește progresiv în funcție de nivelul salariului și numărul copiilor, astfel încât pentru salariile de până în 6.000 de lei impozitul pe venit va fi zero ori va fi consistent diminuat

1 milion de noi contracte de muncă este angajamentul PSD pentru toți românii, care va fi realizat prin mai multe tipuri de măsuri directe: sprijin financiar pentru companiile care angajează și păstrează angajații cel puțin un an, acordarea de vouchere pentru pregătire și reconversie profesională pentru noi locuri de muncă, stimuli financiari de inserție pentru angajarea șomerilor, prime de ocupare și de instruire și calificare, granturi pentru înființarea de întreprinderi sociale, finanțare pentru incubatoare de afaceri inclusiv start-up-uri pentru studenți și parcuri industriale în fiecare județ.

Rep.: Programul de guvernare al PSD mai prevede o schemă de ajutor de stat pentru crearea de locuri de muncă. Firmele ar urma să primească un ajutor până la 100.000€ pentru susținerea afacerii, cu garanție pentru 50% din credit. 50% din ajutorul nerambursabil este pentru salariile noilor angajați. Un proiect măreț pe care orice cetățean îl așteaptă în momentul de față. Cât de posibil va fi acest lucru?

Lucian TRUFIN: Așa cum am demonstrat în perioada 2017-2019 că suntem în stare că reducem șomajul de la 7% la sub 3%, să creștem numărul contractelor de muncă, să oferim suport sectoarelor deficitare cum a fost domeniul agricol, construcțiile, stimularea producției locale, la fel vom face și în guvernarea aceasta.

În programul economic și de fiscalitate pe care l-am realizat la nivel național avem ca principale priorități: relansarea producției românești de echipamente medicale, alimente, IT, piese auto, utilaje agricole, acordarea de finanțare de la bugetul de stat și din fonduri europene pentru incubatoare de afaceri, start-up-uri pentru studenți, parcuri industriale în fiecare județ și alocarea de sprijin financiar pentru companiile care angajează și păstrează angajații cel puțin un an.

Prin programul „Fabricat în România” vom sprijini toate firmele care produc în România, cu angajați români. Este cea mai eficientă protecție socială, dacă ajuți firmele să mențină locurile de muncă în situații critice.

Este mai ieftin să ajuți o firmă să își continue activitatea în perioada de criză, decât să plătești ajutorul de șomaj pentru cei disponibilizați.

În plus, angajații își mențin veniturile, iar firmele contribuie la activitatea economică.

Lucian TRUFIN: „PSD are mai multe programe care se adresează firmelor, cu condiția menținerii sau creării de noi locuri de muncă”

Obiectivul nostru este să reducem numărul celor aflați în zona de sărăcie și să aducem o mare parte dintre aceștia în ceea ce se numește clasa de mijloc și să fim partenerul antreprenorilor de pe plan local.

Rep:Tot în programul de guvernare PSD regăsim următoarele obiective pentru agricultură: dezvoltarea fermelor de familie și promovăm comercializarea produselor românești, construirea de programe de sprijin și plăți directe în agricultură în valoare de 21,67 mld. Euro din fondurile europene alocate pentru perioada 2021-2027, investiții de 6,5 mld. Euro în infrastructura de irigații, reluarea lucrărilor la Canalul Siret – Bărăgan, lucrări de prevenire a deșertificării, finalizarea sistemului național antigrindină și finanțarea rețelelor naționale de colectare, depozitare, procesare și distribuție a produselor românești cu un buget 750 mil. Euro. Poate realiza PSD toate acestea lucruri în următorii patru ani?

Lucian TRUFIN: PSD va realiza toate aceste programe prezentate de dumneavoastră, dacă va ajunge la guvernare.

Dovada îndeplinirii fiecărei măsuri din programul nostru de guvernare o reprezintă toate realizările pe care le-am avut în guvernarea anterioară, când am fost alături de fiecare fermier prin programe țintite pentru produsele deficitare, prin acordarea subvențiilor în avans și prin creșterea numărului de beneficiari ai Programului Național de Dezvoltare Rurală.

Așa cum am început refacerea sistemelor de irigații din județul Botoșani și acum avem peste 11.000 de hectare de teren irigate, la fel vom face și în guvernarea din perioada 2021-2024.

Așa cum 30 de primării din județul Botoșani au beneficiat de finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Rurală pentru reabilitări de drumuri, alimentări cu apă și canalizare, construcții de școli și grădinițe, reabilitări de cămine culturale, la fel vom face și acum.

Rep.: Cum prevedeți că vor fi următoarele șase luni în România?

Lucian TRUFIN: Dacă rămâne PNL la guvernare alături de USR cum a fost și până acum, toți românii vor avea de înfruntat un val de austeritate care se va suprapune peste criza medicală și sanitară, antreprenorii locali vor închide cu totul afacerile, șomajul va crește, iar românii vor continua să nu fie testați și să le fie blocat accesul la sănătate.

Lucian TRUFIN: „Cu PNL la guvernare va fi un eșec catastrofal pe linie! Nimic nu se va îndeplini din angajamentele și promisiunile economice ale guvernului PNL”

România va culege ”roadele” incompetenței și aroganței tandemului Iohannis – Orban. Guvernul lui Iohannis a făcut prăpăd nu doar în sănătate, ci și în economie! Din păcate criza economică declanșată de guvernul dreptei Unite este resimțită direct de români.

Prețurile le alimente au explodat, guvernul PNL se împrumută într-un ritm nebunesc și e incapabil să repornească economia, fapt dovedit de veniturile bugetare din ce in ce mai mici.

În schimb, dacă PSD va ajunge la guvernare prin votul românilor, vom reveni cu toții la normalitate. Vom redeschide în condiții de siguranță școlile primare, conform recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății. Vom începe testarea în masă și cu prioritate a personalului medical, a cadrelor didactice și a copiilor.

Vom redeschide în condiții de siguranță toate piețele. Nu există nicio justificare pentru sacrificarea producătorilor români prin interzicerea funcționării piețelor, în condițiile favorizării/supraaglomerării supermarketurilor.

Vom dubla alocațiile, vom crește punctul de pensie, vom acorda majorările salariale pentru profesori, vom plăti imediat despăgubirile pentru fermierii afectați de secetă și pandemie, vom relua toate programele pentru produsele deficitare oprite de PNL și vom lua măsuri fiscale imediate pentru creșterea nivelului de trai al fiecărei familii din România.

PSD vrea sărbători de iarnă în siguranță, pentru toți românii, și de aceea e vitală recâștigarea controlului asupra pandemiei.

Rep: Aveți un mesaj pentru botoșăneni și pentru cei care ne urmăresc?

Lucian TRFUIN: PSD știe să guverneze bine. A demonstrat-o de fiecare dată când s-a aflat la guvernare: economia a crescut, veniturile oamenilor s-au majorat, șomajul s-a diminuat.

Ca de fiecare dată înainte de alegeri, PSD Botoșani vine în fața cetățenilor cu soluții, nu cu scandaluri politice, cum fac adversarii noștri, pentru că cetățenii s-au săturat de certuri și vor să vadă că cei pe care îi aleg sunt preocupați de problemele lor. PSD a prezentat un program de guvernare detaliat.

80% dintre măsuri vizează siguranța locurilor de muncă și protejarea veniturilor populației, în special ale salariaților și ale familiilor cu copii.

Am inclus în Programul PSD de guvernare prioritățile județului nostru, precum refacerea drumurilor naționale, Botoșani – Târgu Frumos și Botoșani – Ștefănești.

Liberalii s-au bătut cu pumnii în piept că au semnat ce a lăsat PSD la cheie, dar așa cum se vede nu au făcut nimic, doar vorbe și promisiuni electorale.

PSD, înainte să plece de la guvernare, a realizat toate procedurile pentru refacerea drumului Botoșani-Târgu Frumos și Botoșani-Ștefănești și tot PSD le va finaliza, la fel cum a făcut cu drumul Botoșani – Suceava.

Dragi botoșăneni, liberalii au încercat să vă sperie, să nu veniți la vot. Au pus data alegerilor în plină pandemie, pentru a vă descuraja să veniți să votați schimbarea. Dar am văzut cu toții că această guvernare PNL-Iohannis-USR-PLUS e mai periculoasă decât noul coronavirus! Nu vă amenință doar sănătatea, ci și locurile de muncă, veniturile familiei și nivelul de trai.

Este mai riscant să stați acasă, decât să mergeți la vot!

Sănătatea ta, locul tău de muncă, salariul sau pensia ta, educația copiilor sau a nepoților depind de votul tău! Veniți la vot, să vă apărați sănătatea și bunăstarea familiilor voastre!  Luați-vă toate măsurile de protecție sanitară și veniți la vot să votați schimbarea!

 Veniți pe 6 decembrie să votați PSD, singurul partid care oferă siguranța pentru un trai mai bun! Poziția 5 pe buletinul de vot!


SHARE
Citeste si   Sorin Cîmpeanu: „Interesul major pentru redeschiderea școlilor se păstrează, păstrând o prundență maximă”

LĂSAȚI UN MESAJ