SHARE

4 posibili candidați din partea PNL, PSD, Pro România și ALDE

Anul acesta a fost marcat în principal de o stare generală de nesiguranță și incertitudine în toate domeniile de activitate. Politica românească nu a fost ocolită de incertitudini. Una dintre cele mai mari probleme care a marcat semnificativ spectrul politic a fost cea legată de stabilirea calendarului alegerilor locale și parlamentare.

Analizând totuși probabilitățile cele mai mari în evoluția evenimentelor, data de 27 septembrie este dată ca cea mai sigură pentru organizarea alegerilor locale.

Potrivit acestui scenariu, campania electorală ar urma să fie demarată începând cu data de 27 august a anului curent. Iată deci că, lumea politică începe să se pregătească deja pentru perioada de precampanie. Dar pe cine au pregătit partidele politice pentru marea confruntare care va desemna următorul primar al Municipiului Botoșani? Să aflăm împreună!

Începem cu partidul al cărui reprezentant ocupă și în prezent fotoliul de primar

Partidul Național Liberal este reprezentat de către primarul în funcție, Cătălin FLUTUR. Potrivit ultimelor negocieri din interiorul PNL, cel mai probabil, liberalii vor gira în continuare candidatura primarului Flutur. Această decizie nu este susținută în întregime de activul de partid, aripa Șoptică dorindu-și un candidat diferit.

Cu toate dezbaterile existente între liberalii botoșăneni, se pare totuși că numele Flutur încă mai cântărește greu în Botoșani și Suceava. Ca o paranteză, merită menționat faptul că și vărul primarului de Botoșani aflat în fruntea Consiliului Județean Suceava a avut probleme în obținerea nominalizării pentru o nouă candidatură la CJ Suceava.

Lucrurile s-au tranșat definitiv cu ocazia vizitei de săptămâna trecută a premierului Orban la Suceava, urmată de o mică distracție la Vatra Dornei.

Reporterii “Bună Dimineața Suceava” au surprins desfășurarea SPP-ului pentru spuma liberală, în centru orașului Vatra Dornei.

Citeste si   Organizația PSD Neamț a pierdut un senator

Revenind la liberalii de Botoșani, trebuie remarcat faptul că primarul Flutur candidează cu vădite emoții pentru un nou mandat la Primăria Botoșani. 4 ani de inactivitate și-au spus cuvântul în rândul electoratului botoșănean. Cetățenii cunosc problemele „medicale” ale edilului și cumva își explică lipsa proiectelor vitale ale orașului pe seama acestora.

Pe de altă parte, tinichelele care atârnă de coada domnului Flutur vor fi greu de ascuns în continuare

Afacerile oneroase făcute de familia Flutur și apropiații acestora au fost motivul principal pentru care membrii PNL nu ar mai fi vrut ca actualul primar să mai primească încă o nominalizare pentru primăria Botoșaniului. Atât soția cât și cei doi fii ai familiei Flutur sunt implicați într-un fel sau altul în activitatea politico-administrativă a actualului primar iar Partidul Național Liberal va deconta toate aceste probleme ale “familiei conducătoare”.

Pe de altă parte, PNL va mai deconta și echipa Flutur din fruntea Primăriei. Doi dintre principalii vectori administrativi susținuți și garantați de Flutur sunt certați cu legea. Directorul Eltrans și-a dat demisia din funcția de consilier județean după ce a fost depistat INCOMPATIBIL de către Ziarul Buna Dimineața Botoșani.

Noi l-am depistat și INCOMPETENT și direct responsabil de starea transportului public din Botoșani. Rămâne ca botoșănenii să aibă ultimul cuvânt în această privință.

Al doilea vector semnificativ sub aspect administrativ este directorul DSPSA. În cazul acestuia, ziarul nostru are o anchetă în derulare privind corectitudinea activității pe care acesta o desfășoară în plenul Consiliului Local, unde evident îndeplinește și funcția de consilier.

Aceasta este echipa liberală care va solicita în curând votul botoșănenilor pentru a continua să hotărască evoluția acestui oraș.

Citeste si   Legea CARANTINEI este tergiversată la Senat. Social-democrații spun că analizează proiectul ”cât va fi nevoie”

Social-democrații merg pe mâna actualului Viceprimar Cosmin ANDREI

PSD Botoșani și-a asumat deja candidatura actualului viceprimar Cosmin ANDREI pentru funcția de primar al Municipiului Botoșani.

Nominalizarea viceprimarului Andrei a fost cumva una firească, venită pe fondul experienței administrative a acestuia. Andrei a fost viceprimar din partea PSD în ultimele două legislaturi. Tinerețea acestuia ar putea fi un impediment în ochii electoratului botoșănean care este posibil să se aștepte la un candidat cu o vârstă apropiată de 60 de ani, cum este cazul actualului Primar Flutur.

Pe de altă parte, dinamismul și determinarea de care pare să dea dovadă social-democratul s-ar putea să fie necesar efortului de redresare și accelerare a proiectelor vitale ale Botoșaniului.

Reabilitarea infrastructurii rutiere, atragerea investițiilor, crearea unor facilități și oportunități pentru agenții economici, sprijinirea cetățenilor care se confruntă cu mari dificultăți în asigurarea condițiilor minime ale unui trai decent, stimularea activităților culturale dar și sportive, iată tot atâtea motive pentru care Botoșaniul are nevoie de o echipă administrativă eficientă care să combine experiența cu dinamismul.

Candidatul social-democraților Cosmin ANDREI, este tatăl a doi copii. Soții Andrei nu au făcut subiectul unor articole de presă.

Ca să păstrăm balansul, prezentăm în continuare un alt candidat al dreptei: Lucian BORFOTINĂ, din partea ALDE

Fost social-democrat, Borfotină a deranjat electoratul de stânga prin această schimbare a taberelor. Susținut și promovat de PSD pentru funcția de Primar a comunei Cristești, Borfotină și-a schimbat pe parcurs opțiunile ideologice trecând la ALDE.

Mai nou, primarul de Cristești pare că vrea să își ia inima în dinți și să candideze la Primăria Botoșani din partea ALDE, urmând ca la Cristești să își încerce norocul un frate al edilului.

Citeste si   VIDEO Orban, atac virulent către PSD: Prin propaganda deșănțată sunt o amenințare la adresa vieții

Gurile rele spun că per ansamblu frații Borfotină urmează să facă o eroare, urmând să ăși disipeze resursele, motiv pentru care vor pierde în ambele părți, atât la Primăria Cristești cât și la Botoșani.

Această implicare tot mai adâncă în politică este posibil să le afecteze și activitatea economică, familia Borfotină administrând restaurantul Magic Land. De fapt, restaurantul Magic Land este operat de BANDBOX COMPANY SRL în care sunt asociați BORFOTINĂ NICOLETA-NUȘA cu 50% care este și administrator și BORFOTINĂ CIPRIAN,  BORFOTINĂ COSTEL-OVIDIU, BORFOTINĂ MARIA, BORFOTINĂ IONEL LUCIAN și BORFOTINĂ DIMITRIE cu câte 10% fiecare.

Activitatea economică a familiei Borfotină este într-adevăr una profitabilă. La ultimele raportări către ANAF aceștia declarând profituri anuale de peste 200.000 euro.

Pro România, merge pe mâna unui antreprenor la Botoșani

dav

Pro România dă drept sigură candidatura Mihaelei Stoiciuc. Aceasta este patronul MISCHA KIDS SRL, o firmă ce desfășoară în principal activitati recreative si distractive. Firma are o cifră de afaceri puțin peste 100.000 euro. 

La momentul lansării candidaturii, deputatul Mihaela Huncă spundea despre Stoiciuc: “O cunosc foarte bine și apreciez foarte mult pentru ceea ce a făcut în domeniul antreprenoriatului. Deține cea mai importantă afacere în educație iar Pro România este un partid pentru toate categoriile sociale”.

La acest moment, nici unul dintre candidate nu a prezentat o platformă program sau proiectele pe care le propun pentru dezvoltarea municipiului Botoșani.

În mod evident, șansele mari aparțin exponenților PNL și PSD. Confruntarea se va da între Cătălin FLUTUR și Cosmin ANDREI. Pe parcursul săptămânilor viitoare Ziarul Bună Dimineața Botoșani va prezenta, spre o mai bună cunoaștere, propunerile detaliate ale candidaților pentru dezvoltarea orașului nostrum în perioada 2020 – 2024.


SHARE

LĂSAȚI UN MESAJ