SHARE

Despre Administrația Bazinală de Apă Siret (ABA Siret)

Administrația Bazinală de Apă Siret (ABA Siret) se află în subordinea „Apelor Române”. Administraţia Naţională ,,Apele Române” (ANAR) este o instituție publică de interes național cu personalitate juridică, finanţată din venituri proprii, aflată în coordonarea autorității publice centrale din domeniul apelor, respectiv Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. În consecință, ABA Siret este o unitate administrativă subordonată și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. De aproape un an, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, este Costel ALEXE, lider PNL de IAȘI.

Administrația Bazinală de Apă (ABA) Siret gestionează cel mai mare bazin hidrografic din țară – bazinul Siret – și o resursa de apa de 2.747 mil. mc, din care 2.047 mil. mc resurse de suprafață și 700 mil. mc resurse subterane.

Din punct de vedere administrativ, teritoriul bazinului hidrografic Siret cuprinde 11 județe: Suceava, Neamț, Bacău, Vrancea, Botoșani, Iași, Galați, Brăila, Buzău, Covasna și Harghita.

Printre numeroasele atribuții pe care le are ABA Siret se regăsește și „Avizarea și autorizarea din punct de vedere al gospodăririi apelor a lucrărilor și activităților ce se execută pe ape sau au legătură cu apele”. Ceea ce presupune că ABA Siret este direct răspunzătoare și de lucrările ce țin de „Amenajarea complexă Vârful Câmpului pe râul Siret, județele Suceava și Botoșani”.

 

Lucrările la Acumularea Vârful Câmpului sunt tergiversate de Ministerul Mediului

Amenajarea acumulării complexe de la Vârfu Câmpului, proiect revitalizat în perioada 2018-2019, ar asigura apă pentru toți locuitorii din Botoșani, municipiul Dorohoi și localitățile limitrofe, care riscă ca în aproximativ 3 ani de zile să rămână fără sursă de apă potabilă. Deși problema este una stringentă pentru locuitorii din aceste zone, lucrările continuă să stagneze.

Citeste si   La secția nr. 57 de la Colegiul Economic „Octav Onicescu”, votanții au fost nevoiți să facă cale întoarsă! În jurul orei 14:00 cetățenilor nu le-a fost permis să intre în unitatea de învățământ

Situația din teren indică faptul că ABA Siret nu se grăbește cu aprobarea noilor indicatori pentru că asta ar însemna să contracteze din nou, pe restul de lucrări rămase neexecutate, o nouă firmă. Pe cale de consecință contractul cu actualul constructor s-ar finaliza, iar actualul constructor ar fi de fapt o firmă casă a filialei PNL, anume CONSIR S.A.

 Aceleași surse susțin și faptul că societatea CONSIR este administrată din umbră de omul de afaceri Laurențiu LOGHIN care ar fi un apropiat liberalilor ieșeni.

 

Deși studiul de fezabilitate a fost făcut și refăcut, abia în 2020 se vorbește de o dezbatere publică cu privire la acest proiect

La lucrările pentru acest proiect s-au făcut pași importanți în perioada 2018-2019, dar de când ministrul Alexe a preluat funcția, s-a așternut o ceață densă peste aceștia. Aflat în vizită de lucru la Botoșani în primăvara acestui an, întrebat fiind de soarta acumulării complexe de la Vârfu Câmpului, Costel Alexe a răspuns, mai mult sau mai puțin intenționat, pe lângă subiect.

În fapt, un studiu de fezabilitate mai vechi a fost reactualizat în 2017, dar abia în 2020, în an electoral, se fac dezbateri publice cu privire la acest proiect. Atunci a fost nevoie de reactualizarea studiului de fezabilitate, iar acum mai trebuie obținut doar actul de reglementare de la mediu pentru a fi aprobați noii indicatori ai studiului de fezabilitate.

Când proiectul va demara, atunci, pe raza a două localități sucevene și a două localități botoșănene vor fi realizate, într-un interval de cinci ani, lucrări de continuare a amenajării începute înainte de 1989 pe o suprafață de peste 600 de hectare.

Citeste si   VICTORIE zdrobitoare pentru PSD la BOTOȘANI! Social-democrații au câștigat PRIMĂRIA, CONSILIUL JUDEȚEAN și acum se discută și de majoritatea în CONSILIUL LOCAL

Terenul unde se dorește amenajarea noului baraj și a lacului este în suprafață de aproape 631 hectare, pe raza comunelor sucevene Zamostea și (într-o pondere mai mică) Zvoriștea și a celor botoșănene Cândești și (într-o măsură mai mare) Vârfu Câmpului.

 

Valoarea investiției „Amenajarea complexă Vârful Câmpului pe râul Siret, județele Suceava și Botoșani” este de 318926.310 mii lei

Anul trecut, a fost elaborat proiectul de H.G. cu denumirea Amenajarea complexă Vârful Câmpului pe râul Siret, județele Suceava și Botoșani – continuarea lucrărilor în vederea finalizării obiectivului de investiții”.

Lucrările necesare pentru a finaliza Acumularea de la Vârful Câmpului sunt: închidere linie de apărare, dar după ce se rezolvă problema terenurilor și avizul de la mediu care trenează de 10 luni, schimbarea echipamentelor hidromecanice întrucât cele din studiu de fezabilitate sunt depășite și lucrări la derivația Jijia.

Titularul investiției este Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, iar beneficiarul este ANAR – ABA Siret Bacău.

În memoriu de prezentare a proiectului, valoarea investiției este de 318926.310 mii lei, iar perioada de execuție este de 60 de luni.

Executantul lucrărilor nu este specificat, însă surse anonime susțin faptul că lucrările vor continua tot cu  firma suceveană CONSIR S.A. pentru că suceveanul Gelu PUIU, secretar de stat în cadrul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, ar fi promis afaceristului Laurențiu LOGHIN sprijin financiar pentru firma CONSIR.

Conform acelorași surse, Gelu PUIU i-ar mai fi promis lui Laurențiu LOGHIN că va mai aloca printr-o rectificare încă 6.500.000 lei pentru continuarea lucrărilor la Vârfu Câmpului, cu toate că la rectificare, pe fonduri BDCE, ANAR nu a mai primit nici un ban, doar Ministerul pentru departamentul Nutrienți. Suma dedicată execuției din Devizul General aprobat este consumată, mai declară sursele.

Citeste si   Doina FEDEROVICI, candidata PSD a câștigat CONSILIUL JUDEȚEAN BOTOȘANI

Costel ALEXE și-a numit cumătrul pe o funcție la ABA Prut – Iași

Deși Costel ALEXE este Ministrul Mediului de mai bine de 10 luni, nu a fost în stare să gestioneze și să rezolve această problemă. Toate suspiciunile pentru tergiversarea acestor lucrări duc către Ministrul Mediului, Costel ALEXE,  secretarii de stat interpuși de acesta și firmele de casă ale PNL abonate la contractele cu statul român.

ALEXE a făcut o practică din a-și numi persoane cheie pe anumite funcții de conducere, tocmai pentru a beneficia de sprijin în „ingineriile” pe care le face. Petru AVRAM, cumătrul liderului PNL Iași, ocupă o funcție de conducere deplină la ABA Prut-Iași. De asemenea, Eugen Ștefănescu și Vlad Lăcrămioara, apropiați ai acestuia ocupă funcții cheie și conduc acum investițiile promovate din fonduri europene, din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.

Se lucrează intens pe filieră PNL și exemplele pot continua.

Sub tutela tânărului politician ALEXE se sabotează o investiție de asemenea amploare, cu un rol vital pentru viața oamenilor din Botoșani și Suceava, doar pentru a cheltui fondurile statului în interes personal, fără a se simți cât de puțin responsabil de calitatea vieții acestor oameni. Cumătreala politică și prietenia politico-administrativ-financiară primează și astfel sunt uitate interesele oamenilor.


SHARE

LEAVE A REPLY