SHARE

Primăria Răuseni va investi în modernizarea infrastructurii medicale din comună. În prezent, s-a luat decizia realizării unui studiu de fezabilitate și a unui proiect tehnic pentru modernizarea dispensarului medical. Actuala pandemie a dovedit încă o dată că sănătatea este o investiție de importanță strategică și vitală, totodată.

În Comuna Răuseni, au fost făcuți pași importanți pentru re­abilitarea școlilor și a Căminului Cultural

Ca și în cazul altor comune, Dispensarul Medical asigură pri­mul ajutor și îngrijirea primară a copiilor, tinerilor, adulților și bă­trânilor, aceștia din urmă fiind cei mai numeroși, în general, în lumea satului românesc.

În Uniunea Europeană, accen­tul cade tot mai mult pe asistența și îngrijirea medicală primară, de aceea Primăria Răuseni a decis să se ocupe de modernizarea Dispen­sarului Medical în acest an.

Citeste si   Marius BUDAI (PSD): "Guvernarea PNL bazată pe MINCIUNA, MANIPULARE și NEPASARE"

Primarul Maria Jîjîie: ”Sănătatea oamenilor este prioritatea noastră”

”Clădirea avea nevoie urgentă de o reabilitare, întrucât acoperișul era de­teriorat și ploaia pătrundea în interior. Ne-am propus să reabilităm clădirea pentru a primi acreditarea din partea instituțiilor specializate. În prezent, lucrăm la proiect și la studiul de feza­bilitate și dorim să obținem o finanțare pentru că deja am pus la punct o parte din școli, lucrăm la Căminul Cultural și la alte clădiri ale școlilor din comună.

Sănătatea oamenilor este priorita­tea noastră, avem elevi, oameni tineri, maturi, dar marea parte a populației din comuna noastră este îmbătrânită și dorim să o protejăm ca pe o catego­rie vulnerabilă”, a declarat Primarul Comunei Răuseni, Maria Jijiie.

 

Citeste si   Film documentar "LIDERUL" realizat de CSM Botosani

SHARE

LĂSAȚI UN MESAJ