SHARE

În cadrul unei ceremonii care a avut loc marți, 1 septembrie 2020, Părintele Arhimandrit Serafim Grigoraș, de la Catedrala Metropolitană din Iași, a fost hirotonit drept stareț al Mănăstirii „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava”.

„Părintele Serafim primește, alături de o decizie de numire, har și putere de la Dumnezeu pentru a împlini această slujire în Biserică, anume aceea de a povățui obștea acestei mănăstiri”, a spus episcopul vicar Damaschin Dorneanul.

Părintele Arhimandrit Serafim Grigoraș este originar din Eşanca (Darabani, jud. Botoșani). Acesta a intrat în monahism în anul 1987, la Mănăstirea Putna. Între anii 1990-2020 a fost slujitor la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, iar pe data de 20 august 2017 a fost ridicat la rangul de arhimandrit. De asemenea, Părintele Arhimandrit Serafim Grigoraș este unul dintre ctitorii Mănăstirii Sfânta Treime din localitatea natală.

La eveniment au  fost prezenți Preasfințitul părinte Damaschin Dorneanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, părintele Arhimandrit Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna, și părintele Arhimandrit Nectarie Clinci, starețul Mănăstirii Sihăstria Putnei.


SHARE

LEAVE A REPLY