SHARE

Pandemia a afectat toți cetățenii și numeroase sectoare economice se află într-o situație dificilă, dar sectorul cultural se numără printre sectoarele cel mai grav afectate. Artiștii nu-și mai pot câștiga existența, deoarece toate  spectacolele au fost anulate, festivalurile, conferințele și expozițiile au fost amânate, cinematografele, teatrele și muzeele au fost închise, iar producțiile de film și de televiziune au fost întrerupte.

Și la nivelul județului Botoșani, sectorul cultural a fost afectat de pandemie și acum se zbate să-și revină după perioada grea. Despre cum se vor relua activitățile instituțiilor de cultură din Botoșani, despre investițiile care au fost făcut de actuala administrația pentru a susține sectorul cultural, dar și despre proiecțiile de viitor și așteptările de la noua conducere am discutat cu actorul botoșănean, Florin IFTODE.

Rep.: Cum ar putea fi dinamizat sectorul cultural – literar – artistic din Botoșani? Vă dăm câteva posibile soluții: un festival dedicat lui Eminescu, Enescu, Luchian la Botoșani! Sau o reuniune pe teme istorice care să omagieze marea personalitate a botoșăneanului Nicolae IORGA!

„Dinamizarea sectorului cultural-artistic din Botoșani poate reîncepe odată cu finalizarea restaurării Teatrului Mihai Eminescu”

Florin IFTODE: Dinamizarea sectorului cultural-artistic din Botoșani poate reîncepe odată cu finalizarea restaurării Teatrului Mihai Eminescu, care prin amplasarea să și disponibilitatea spațiilor conținute (sală de spectacole, sală de teatru studio, sală multifuncționala  pentru colocvii, conferințe, simeze, teatru de vară), poate constitui un ansamblu de creare al unui univers multicultural comunitar.

Citeste si   Paradă de 1 DECEMBRIE fără PUBLIC în acest an la BOTOȘANI! IATĂ programul festivităților

Doar astfel pot fi continuate printr-o amploare mai mare manifestările consacrate deja având caracter național: premiul național de poezie Mihai Eminescu opera Omnia, premiul național de poezie pentru debut, premiul național științific Nicolae Iorga, instituirea unui festival național de teatru cu o identitate și tematică bine definită, reluarea într-un concept contemporan al festivalului deja consacrat de la Teatrul pentru copii și tineret „Vasilache” sub denumirea „Gala internațională a recitalurilor de animație”, relansarea  taberei de pictură la Ipotești sub egida personalității lui Ștefan Luchian.

Rep.: De ce Botoșaniul nu își omagiază marile personalități pe care le-a dat României și Europei? Marile orașe ale României se leagă de personalități mai puțin cunoscute și consacrate pentru a atrage turiști și vizitatori în cadrul comunităților locale. Noi de ce nu am făcut nimic în acest sens în ultimii 30 de ani?

F.I.: Marile constelații ale culturii și artei din Botoșani sunt omagiate dar consider că nu s-a găsit încă formulă unei redimensionări care să dea o anvergură și o sonoritate mai mare evenimentelor.

Rep.: Credeți că viitoarea administrație Federovici – Andrei ar putea dinamiza arhitectura cultural-artistică a județului BOTOȘANI prin promovarea la târgurile naționale și internaționale a acestui patrimoniu cultural pe care orașul nostru este binecuvântat să îl dețină?

Citeste si   CUM se vor desfășura slujbele de CRĂCIUN anul acesta? GUVERNUL a făcut anunțul

„Susțin această echipa în demersul ei de promovare a programelor și proiectelor culturale ale municipiului și județului nostru”

F.I.: Sunt sigur! De aceea și susțin această echipa în demersul ei de promovare a programelor și proiectelor culturale ale municipiului și județului nostru.

Rep.: Sunt pregătiți artiștii contemporani să organizeze un format continuu de spectacole care să vină în întâmpinarea unei strategii de intensificare a turismului în Botoșani?

F.I.: Artiștii pot răspunde unor astfel de deziderate dar ele urmează a fi rezultatul firesc al unei cooperări pe o strategie bine elaborată de către decidenții administrativi și politici ai administrației locale și județene.

Rep.: Un parteneriat încheiat între Primăria și Consiliul Județean Botoșani ar putea răspunde unui obiectiv atât de îndrăzneț cum este acesta al promovării Marilor Valori Naționale pe care Botoșaniul le-a dat ROMÂNIEI?

F.I.: Este singură soluție, la care trebuie adăugată și implicarea Ministerului Culturii alături de parteneriate publice-private.


SHARE

LĂSAȚI UN MESAJ