SHARE

În comuna Mihai Eminescu, soții GIREADĂ au făcut din nou rocadă la primărie. După aproape 8 ani în care comuna a fost condusă de Aneta GIREADĂ, soțul ei, Dumitru Verginel GIREADĂ ocupă astăzi fotoliul de primar.

GIREADĂ a mai fost primar al comunei Mihai Eminescu și din 2004 până în 2012, când a preferat să fie deputat, iar primăria a fost moștenită de soția acestuia. Din 2012 și până în 2016, Verginel GIREADĂ a fost deputat în Parlamentul României.

La începutul anului, când data alegerilor locale nu era stabilită, fostul deputat Verginel GIREADĂ declara public că dacă alegerile locale vor fi odată cu cele parlamentare, o să aleagă Parlamentul și la primărie va rămâne soția acestuia. 

Cum socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, alegerile locale s-au desfășurat înaintea celor parlamentare, iar GIREADĂ a rămas la cârma Primăriei Mihai EMINESCU, astfel pierzând locul de deputat. După finalizarea listei PNL Botoșani pentru alegerile parlamentare, GIREADĂ nu se află printre candidați pentru Parlamentul României.

BIOGRAFIA romanțată a primarului penal

Conform CV-ul, în `87 GIREADĂ a absolvit „Liceul agroindustrial – Școala profesională mecanică”, iar până în 2004 nu a mai urmat nici o formă de învățământ. Din 2004 și până în 2011, perioada în care a fost primar, GIREADĂ a urmat mai multe cursuri de specializare. Abia în 2008, odată cu fiica lui, GIREADĂ s-a înscris la liceu, urmând ca în 2012 să promoveze examenul de Bacalaureat la limită.

După terminarea liceului, Primarul ales al comunei MIHAI EMINESCU a lucrat timp de 3 ani ca mecanic. Apoi a fost pe rând administrator aprovizionare la Centrul de Transfuzii Botoșani, administrator al societății Agro Star SRL Botoşani, și administrator public la Primăria Mihai Eminescu.

Citeste si   TOP 5 SOCIETĂȚI cu capital de STAT din BOTOȘANI! 3 supraviețuiesc iar 2 se pregătesc de FALIMENT

Încă din 2001, GIREADĂ a intrat în politică și asta l-a ajutat să-și propulseze afacerile de familie și să obțină venituri exorbitante dintr-o serie de tranzacții, în urma cărora mai multe suprafețe de teren au ajuns în posesia lui și a unor rude.

Din funcția de primar, Verginel GIREADĂ a apărut de mai multe ori în dosarele Direcției Naționale Anticorupție.

Averea primarului GIREADĂ

Conform declarației de avere înregistrată la data de 7 august 2020, Verginel GIREADĂ a dobândit prin cumpărare 12 terenuri agricole în valoare totală de 8,7 ha. De asemenea, la capitolul terenuri, GIREADĂ deține și 0,67 de hectare de pământ intravilan și aproape 40 de hectare de alte categorii de terenuri extravilane.

Tot potrivit declarației de avere, GIREADĂ deține și o casă de locuit de 233 de m.p., 3 autoturisme și bijuterii în valoare de 13.200 euro.

În ultimul an fiscal încheiat, din funcția de Șef al Serviciului Situații de Urgență, GIREADĂ a încasat 58.404 lei, iar din afaceri proprii a încasat 530.000 de lei.

În declarație de avere GIREADĂ „a uitat” de firma copiilor săi și nu a declarat veniturile obținute de pe urma acesteia.

Condamnat pentru abuz în serviciu, acum GIREADĂ se află din nou la cârma Primăriei Mihai Eminescu 

În aprilie 2012, Dumitru Verginel GIREADĂ a fost condamnat definitiv, de Curtea de Apel Cluj, la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, după ce fusese trimis în judecată în 2010, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani. Potrivit rechizitoriului, pe atunci GIREADĂ împreună cu un secretar al primăriei au modificat mai multe titluri de proprietate şi au falsificat documente, apoi au realizat o serie de tranzacții, în urma cărora mai multe suprafeţe de teren au ajuns în posesia lui și a unor rude.

Citeste si   FOTO | CERCETAȚI PENTRU FRAUDE INFORMATICE

Anul 2012 a fost cu însemnătate pentru primarul ales al comunei Mihai Eminescu, Verginel GIREADĂ. În acel an, GIREADĂ a ajuns deputat și a luat și bacul, după ce a făcut liceul la 40 de ani, în timp ce era primar.

Numele lui Verginel GIREADĂ apare și într-un dosar al Direcției Naționale Anticorupție. În 2015, procurorii DNA au deschis o anchetă în care era implicată și firma Felix TransCom, firmă controlată de Verginel GIREADĂ.

Conform procurorilor DNAFELIX TRANSCOM a închiriat prin contract patru utilaje de deszăpezire societății comerciale, PAVRA SRL, firmă care a câștigat licitația pentru deszăpezirea drumurilor din comuna Mihai Eminescu.

Afacerea a fost derulată în iarna 2012-2013, imediat după ce GIREADĂ a pierdut mandatul de primar.

Jumulirea bugetului primăriei, pasiunea primarului GIREADĂ

Cât a fost primarul comunei MIHAI EMINESCU, GIREADĂ s-a ocupat preponderent cu jumulirea bugetului primăriei și dobândirea de terenuri agricole prin mijloace frauduloase, lucru care cel mai sigur îl va face și în acest mandat.


SHARE

LĂSAȚI UN MESAJ