SHARE

La începutul lunii august 2020, Guvernul Orban a emis ordonanța de urgență nr. 131,  care stabilea că toți angajații care lucrează în Prefecturi  încasează spor de Covid, deși activitatea cu publicul e suspendată iar riscul de a se infecta este scăzut.

Ordonanţa de Urgenţă nr. 131/2020 a Guvernului, prevede că „personalul din instituţiile prefectului care va beneficia de acordarea sporului se stabileşte prin ordin al prefectului la propunerea motivată a şefului nemijlocit, din care să rezulte activitatea şi modul de implicare în prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 şi care au presupus un risc suplimentar şi/sau un volum mai mare de muncă”.

Astfel, toți salariații, cu excepția prefecților și subprefecților, pot primi 30% în plus la salariul lunar

Caz concret. Prefectul județului Botoșani, Dan NECHIFOR a confirmat faptul că și angajații prefecturii Botoșani vor beneficia de acest spor.

„Fără să îmi aduc aminte de cele două tururi de alegeri unde colegii mei din Instituţia Prefectului au fost în prima linie, pot să îmi aduc aminte de toate celelalte activităţi în care colegii mei au fost implicaţi în combaterea pandemiei şi trebuie să luaţi în calcul că 25% dintre colegii mei au trecut prin boală”, declară Dan NECHIFOR.

Potrivit Ordonanței de Urgență nr. 131 din 2020, sporul se acordă pe  întreaga perioadă a stării de alertă.

Citeste si   Platforma pentru înscriere la vaccinare este FUNCȚIONALĂ: Programările au început - Reacția STS

SHARE

LĂSAȚI UN MESAJ