SHARE

Operatorul public de colectare a deșeurilor municipale, URBAN SERV Botoșani, are o nouă conducere interimară, validată de Consiliul de Administrație al societății.

Social-democratul, Gabriel TANASĂ este noul director general interimar al societăţii URBAN SERV

Până de curând, la conducerea societății URBAN SERV îl regaseam pe Bogdan BUHĂIANU. După desemnarea acestui, prin vot, ca viceprimar al municipiului Botoșani, postul de director general a fost declarat vacant. Astfel, Consiliul de Administrație l-a numit interimar pe post pe consilierul local PSD, Gabriel TANASĂ.

„Conducerea Urban Serv  a fost preluată de un om tânăr, inginer de meserie, cu mult entuziasm și multă putere de muncă. Este o chestiune de conducere interimară, după care se va organiza concurs pentru desemnarea funcției de director, după perioada de interimat”, declară Bogdan BUHĂIANU pentru Ziarul „Bună Dimineața Botoșani”.

Gabriel TANASĂ a fost desemnat director general interimar pentru o perioadă de patru luni, cu posibilitatea de prelungire pentru încă două luni. În perioada următoare, Consiliul de Administraţie al URBAN SERV va demara toate procedurile de organizare a concursului pentru desemnarea unui nou director definitiv.

Citeste si   531 de locuri de muncă VACANTE în BOTOȘANI! VEZI ce este DISPONIBIL

SHARE

LĂSAȚI UN MESAJ