SHARE

Pandemia ne-a demonstrat că lipsa de viziune și de soluții la nivel guvernamental a pus o presiune uriașă pe sistemul sanitar și cel educațional. De aceea, este esențial să previi decât să ajungi prizonierul sistemelor nefuncționale! Și mai grav, prizonierul unui Guvern care a refuzat dublarea alocațiilor, nu a dat tablete și nu a pregătit școlile adâncind astfel și mai mult vulnerabilitățile.

În parteneriat cu UNICEF Romania, PSD a promovat în Parlament Legea „pachetului minim de servicii” adresată direct celor mai vulnerabili copii, dar și familiilor acestora care au nevoie de sprijin.

Acest proiect strategic înseamnă, în fapt, servicii de bază integrate la nivelul fiecărei comunități: sănătate, educație, protecție socială și protecția copilului. Acest lucru presupune ca în fiecare localitate să fie o echipă de profesioniști formată dintr-un asistent social, un asistent medical comunitar și un consilier școlar care să se ocupe în fiecare zi de copii.

Avantajele implementării „pachetului minim de servicii”

  • 1,9 milioane de copii beneficiari;
  • 9 mii de locuri de muncă nou create la nivel național – asistenți sociali/asistenți medicali/consilieri școlari/mediatori/supervizori;
  • 2.800 de comunități incluse în program;
  • 297 de lei/an cost per copil.
Citeste si   Consiliul Politic Național al PSD a validat CANDIDAȚII SOCIAL-DEMOCRAȚI de la Botoșani pentru PARLAMENTUL României

Bugetul pentru realizarea acestui proiect este de 200 de milioane de euro/an – 0,02% din PIB, iar întreaga investiție poate fi recuperată din fondurile UE actuale. Fiecare euro investit în acest program va salva 15 euro pe care statul îi va cheltui mai târziu pentru a trata în loc să prevină: sărăcia, spitalizarea, abandonul școlar, abuzul și violența, separarea copilului de familie etc.

Citeste si   Ce planuri are premierul Orban după alegeri pentru locuitorii din județul Ilfov

„Pachetul minim de servicii” a fost deja implementat cu succes de UNICEF în cadrul unui proiect pilot la Bacău. Bunele practici de acolo ne-au convins că este nevoie ca acest model să se aplice la nivel național!


SHARE

LEAVE A REPLY