SHARE

Începutul campaniei electorale ne-a adus față în față cu cetățenii municipiului. A venit timpul să ne facem cunoscuți candidații și să prezentăm electoratului planurile noastre de dezvoltare a Botoșaniului atât la nivel local cât și județean.

Scopul acțiunii comune a echipei ALDE desfășurată în municipiu, a fost acela de a prezenta cetățenilor viziunea noastră privind rolul și implicarea autorităților publice în viața comunității și de a oferi informații despre strategia pe care o vom urma pentru revitalizarea Botoșaniului, după patru ani de stagnare și tensiuni inutile la nivel local.

Interacțiunea permanentă cu cetățenii din ultima lună, a ajutat-o atât pe Roxana Florentina Țurcanu, în calitate de candidat la Primăria municipiului Botoșani, cât și pe Bogdan Dăscălescu, candidat la președinția CJ, să înțeleagă realitatea prezentă și să vină cu proiecte de dezvoltare durabilă, menite să aducă bunăstarea botoșănenilor.

Ambiția noastră comună pentru acest mandat este să promovăm, să dezvoltăm și să modernizăm atât municipiul cât și județul Botoșani, astfel încât acesta să își poată recăpăta statutul și dinamica de altădată, în concordanță cu așteptările celor cu care am dialogat.

Citeste si   Ludovic Orban: ”Instituțiile sunt obligate prin OUG să furnizeze serviciile online dacă asta se cere, dar mulți s-au întors la hârtii”


SHARE

LĂSAȚI UN MESAJ