SHARE

Dacă Costică ȘOPTICĂ ajunge Președinte la CJ Botoșani, poate ajunge și Sorin Ovidiu VÂNTU guvernator la BNR! Iată raționamentul

În mai puțin de o săptămână, pe data de 27 septembrie a.c., vor avea loc alegerile locale. În cele 5 săptămâni de precampanie și campanie electorală, competitorii au căutat să convingă prin argumente proprii doctrinelor pe care fiecare încearcă să le întruchipeze într-o manieră cât mai exactă. Dar, ce să mai credem atunci când firmele liberalilor fac afaceri la greu cu statul și, din spirit antreprenorial mai trag și o țeapă de zile mari ANAF-ului, pe banii încasați tot de la stat.

De abia acesta pare să fie culmea liberalismului românesc!

Colac peste pupăză, același personaj care a încasat milioane bune de la stat, care a țepuit statul, care reprezintă statul din funcția de senator acum vrea să mai beneficieze și de avantajele conducerii unei instituții cu rol hotărâtor pentru destinul unui județ întreg.

Este ca și cum l-ai alege pe Sorin Ovidiu Vântu guvernator la BNR!

BIOGRAFIA romanțată a unui jnapan de zile mari

Conform CV-ului, primul loc de muncă Costel ȘOPTICĂ, primul job oficial din cariera sa a fost cel de profesor la Școala cu clasele I-VIII Smârdan, BOTOȘANI. Din 1990 și până în 2001 a continuat să lucreze în învățământ fiind și director la Școala cu clasele I-VIII Mănăstirea Doamnei, Botoșani și director coordonator la Școala Gorbăneşti, Botoșani.

Din 2008, președintele PNL Botoșani figurează ca membru al Camerei de Comerț Industrie și Agricultură (CCIA) Botoşani.

În 2010, ȘOPTICĂ a intrat în politică ca membru al Partidului Național Liberal. 2 ani mai târziu a devenit director coordonator PNL Botoșani și deputat.

În momentul de față, acesta este președintele PNL Botoșani și candidatul partidului la funcția de președinte al Consiliului Județean Botoșani.

Tot conform CV-ului, din 2002 ȘOPTICĂ figurează ca fiind administrator la GENERAL TOPCOM SRL și director general al societății TOP DESIGN SRL.

Ca senator, în ultimul an fiscal încheiat, liderul PNL Botoșani a încasat venituri în valoare de 141.636 lei

Conform declarației de avere înregistrată la data de 9 iunie 2020, Costel ȘOPTICĂ a dobândit prin cumpărare un teren intravilan de 2.000 m.p. al căror proprietari sunt cei doi copii ai săi. La fel, fiul și fiica lui ȘOPTICĂ sunt titularii unei case de 260 m.p.

În calitate de acționar unic la societatea General TopCom SRL, ȘOPTICĂ obține venituri  în valoare de 370.860 lei.

Citeste si   IMPORTANT! PROGRAM DE LUCRU pentru casieriile MODERN CALOR S.A. - 30 noiembrie și 01 decembrie

Ca senator, în ultimul an fiscal încheiat, liderul PNL Botoșani a încasat venituri în valoare de 141.636 lei.

Într-o declarație de avere din 2017, apare un amănunt interesant, la „împrumuturi acordate în nume personal” apare suma de 63.000 lei sub formă de „Contribuție campanie electorală Partidul National Liberal”, iar la „datorii” figurează un contract de împrumut de 63.500 de lei datat la 4 noiembrie 2016 şi scadent pe data de 3 mai 2017.

Implicat în mediul de afaceri botoșănean, ȘOPTICĂ deține mai multe firme care au avut contracte cu instituțiile de stat

La nivelul județului Botoșani, ȘOPTICĂ apare oficial ca fiind asociat unic la GENERAL TOPCOM SRL, iar administrator special este Bogdan HAPĂU.

O altă firmă controlată de liderul PNL este TOP DESIGN SRL, unde administrator unic este Marian-Claudiu HAPĂU.

De asemenea, și soția candidatului PNL la funcția de președinte al CJ Botoșani, este implicată în mediul de afaceri botoșănean. PREMIER HOSTING SRL este firma unde apare ca unic asociat și administrator Liliana-Magda ȘOPTICĂ.

GENERAL TOPCOM SRL și TOP DESIGN SRL figurează ca fiind inactive fiscal și cu mari datorii la ANAF. Ambele societăți au drept obiect principal de activitate „Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale” și au încheiat contracte cu instituțiile publice.

Înființată cu 23 de ani în urmă, în luna august a anului 1993, GENERAL TOPCAM SRL se află sub incidența legii nr. 85/2006, privind procedura insolvenței.  Datoriile la ANAF în data de 30 iunie 2020 erau de 3.508.363 lei.

Înființată în 2003, cea de-a doua firmă falimentată a lui ȘOPTICĂ, TOP DESIGN SRL, are datorii în valoare de 918.060 lei.

În perioada 2007-2010, GENERAL TOPCAM SRL a încasat din contracte cu statul peste 11.000.000 lei. TOP DESIGN SRL a încasat din contracte cu instituțiile publice aproape 3.500.000 lei.

Firma doamnei ȘOPTICĂ, PREMIER HOSTING SRL este activă fiscal și nu are datorii la ANAF.

PREMIER HOSTING SRL este înființată la data de 14 martie 2014, are un număr mediu de 15 angajați, iar pe ultimul an fiscal încheiat a raportat o cifră de afaceri de 1.737.005 RON, la un profit de 340.080 RON.

Obiectul de activitate al firmei soției lui ȘOPTICĂ este „Hoteluri și alte facilități de cazare similare”.

Din contracte cu instituțiile publice, Liliana-Magda ȘOPTICĂ, prin societatea PREMIER HOSTING SRL a încasat peste 500.000 lei.

ȘOPTICĂ, anchetat de DNA pentru contracte de miliarde cu primăriile din Botoșani

În 2014, candidatul PNL la președinția Consiliului Județean Botoșani, Costel ȘOPTICĂ alături de soția sa și au fost anchetat de procurorii DNA pentru că ar fi fentat legile de reglementare a achizițiilor publice. Pe atunci deputat şi prim-vicepreşedinte PNL Botoşani, ŞOPTICĂ a fost suspectat de trafic de influenţă şi instigare la abuz în serviciu.

Citeste si   IMPORTANT! Tichetele SOCIALE pot fi ridicate începând cu data de 9 decembrie de la sediul DAS!

Potrivit procurorilor, „în perioada martie 2012 – mai 2013, Primăria Ştiubieni, judeţul Botoşani, reprezentată legal prin Merticariu Ionel Sebastian, în calitate de primar, încheie cinci contracte de execuţie în valoare totală de 386.961,35 lei cu executantul S.C. TOP DESIGN SRL Botoşani, cu încălcarea prevederilor art.23 şi art.213 alin.(1) din OUG nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare.

Încălcarea prevederilor art.23 şi art.213 alin (1) din O.U.G. nr.34/2006, referitoare la divizarea contractului de achiziţie publică în mai multe contracte distincte de valoare mai mică cu scopul de a evita aplicarea prevederilor O.U.G. care instituie obligaţii ale autorităţii contractante în raport cu anumite praguri valorice şi obligativitatea conţinutului dosarului achiziţiei publice care trebuie să cuprindă documente întocmite/primite de autoritatea contractantă în cadrul procedurii de atribuire, s-a realizat cu intenţia vădită de a favoriza S.C.TOP DESIGN S.R.L Botoşani”.

Contractele făceau referire la o amenajare de împrejmuire, înlocuirea învelitorii şi tâmplăriei exterioare la căminul cultural din comuna Știubieni, realizarea unui proiect de execuție pentru înlocuirea de podețe în localitatea Negreni, dar şi o reabilitare interioară a căminului cultural.

Pentru aceste proiecte au fost depuse oferte și de către firmele ANA FASHION, devenită ulterior ANA ARHITECTURĂ și CONSTRUCȚII și M DESIGN. Ambele societăți au fost înființate de soții ȘOPTICĂ și date ulterior spre administrare.

De aici şi concluziile anchetatorilor că „firmele participante la licitaţiile organizate de către Primăria Ştiubieni sunt controlate de Costel ȘOPTICĂ, deputat în Parlamentul României, acestea fiind favorizate la încheierea contractelor de achiziţie publică.”

La momentul de față, societatea ANA ARHITECTURĂ și CONSTRUCȚII este administrată de Andreea-Cătălina DACĂU. În 2013, când, conform procurorilor, ANA ARHITECTURĂ și CONSTRUCȚII a participat la licitațiile pentru cele 5 proiecte din ȘTIUBIENI, firma a încasat aproape 27.000.000 lei din contracte cu instituțiile publice din Botoșani. Unul din contracte a fost încheiat cu primăria comunei MHAI EMINESCU, iar cel de-al doilea a fost încheiat cu Direcția Județeană de Drumuri și Poduri Botoșani.

Cam acesta este domnul Costică ȘOPTICĂ, candidatul PNL pentru Președinția Consiliului Județean BOTOȘANI!


SHARE

LĂSAȚI UN MESAJ